O noua realizare a administratiei locale a orasului Targu Neamt pentru locuitorii orasului si turistii care vor vizita urbea.
Aproximativ 3,4 milioane de euro din fonduri europene vor fi investite pentru reamenajarea Stationului Cetatea . Timpul de implementare al proiectului va fi de 36 de luni . La poalele Cetatii Neamt va fi amenajat un amfiteatru în aer liber, cu o capacitate de peste 895 de locuri, modernizarea spațiilor verzi (peste 23.000 mp) dotarea lor cu sisteme de irigații, cu mobilier urban, zone special amenajate pentru sport (două terenuri sintetice cu nocturnă), Free wi-fi în spațiile publice etc.
Începem cu entuziasm implementarea proiectului numit ”Construire infrastructură de agrement” în zona stadionului Cetatea, pentru care am obținut fonduri europene în valoare de aproape 3,5 milioane de euro.
În cadrul unei conferințe de presă, am prezentat obiectivele și rezultatele așteptate, împreună cu doamna Geanina Fedeles -administrator public al orașului și manager de proiect, domnul arhitect Gelu Gopșa și restul echipei din cadrul primăriei.
Aștept cu nerăbdare realizarea acelei zone civilizate de evenimente, cu amfiteatru, spații verzi amenajate și irigate, terenuri moderne de sport, o investiție menită să revitalizeze orașul nostru, declara domnul Daniel Harpa