„Înaltpreasfințitul Părinte Pimen s-a mutat la Domnul! Dumnezeu să-l odihnească!” – au anunțat, în urmă cu câteva minute, surse apropiate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. IPS Pimen avea 90 de ani și, înainte de a ajunge arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. a fost stareț al Mănăstirii Putna.
Diagnosticat cu COVID 19 pe 20 aprilie, a doua zi IPS Pimen era transferat cu elicopterul de la Suceava la un spital din București, împreună cu un alt pacient, aflat și el în stare critică.
La începutul lunii mai starea sa de sănătate s-a deteriorat și a primit trei doze de plasmă hiperimună prelevată de la donatori vindecaţi de COVID-19.
Marți seara, surse medicale informau că acesta este în comă și intubat.
Peste câteva ore, la 1.30, circula deja informația că acesta a trecut la cele veșnice.
ITALIA: Româncă de 44 de ani, împușcată mortal în mașină cu patru focuri de armă, într-o parcare din Cuneo.
vin mai 22 , 2020
Un cetățean italian în vârstă de 42 de ani a fost arestat în această după-amiază la Cuneo, Piemont, fiind învinuit de omor voluntar. Acesta a ucis cu 4 focuri de armă o româncă de 44 de ani, despre care polițiștii încă nu au aflat în ce relații era cu bărbatul. […]
