Începând de azi, naveta elevilor cu trenul nu va mai fi decontată din cauza ordonanţei Guvernului Orban

nemteanul

Sharing is caring!

Scurt pe doi, citind OUG 15/2020 pe care Guvernul Orban a adoptat-o la ceas de seară marţea trecută ca să modifice Legea educaţiei, publicată abia azi în Monitorul Oficial, putem spune fără exagerare că au nenorocit naveta elevilor. Cine? Premierul Orban şi toţi cei care au contrasemnat ordonanţa: Raluca Turcan, Monica Anisie, Ion Ştefan, Florin Cîţu şi Lucian Bode.


Concret, decontarea navetei elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu se va putea face doar “în baza documentelor justificative emise de operatorii de transport rutier” (art. 84, alin 3), deci elevii care călătoresc cu trenul ori cu bacul (mai ales în jud. Tulcea) sunt lăsaţi pe dinafară. Din clipa asta, orice bilet de tren nu mai poate fi decontat.

Acelaşi lucru este reclamat şi în poziţia Consiliului Naţional al Elevilor: În calitate de reprezentanţi ai elevilor din România, condamnăm, cu fermitate, modul în care Guvernul României a ales să discrimineze, prin prezenta ordonanţă de urgenţă, elevii care fac naveta cu trenul. Este inacceptabil să tolerăm un astfel de comportament din partea guvernanţilor, din cauza unei exprimări dezastruoase mii de elevi din România vor suferi, iar gradul de excluziune socială va creşte şi mai mult. Guvernul Orban a uitat de acei elevi care călătoresc cu trenul şi a ales să îi sară din ecuaţie! – a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor


Pe lângă asta, aşa cum am arătat şi săptămâna trecută, nu există la acest moment buget aprobat pentru decontarea integrală a navetei, deci prevederea referitoare la faptul că “decontarea se va face din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale” nu este susţinută în realitate şi tare mă întreb cum de şi-a pus semnătura ministrul Florin Cîţu al Finanţelor Publice pe o ordonanţă care nu are impactul bugetar calculat. În plus, naveta va rămâne în continuare plafonată de vreme ce ordonanţa spune că va există o hotărâre de Guvern care trebuie adoptată în 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei pentru aprobarea “sumelor ce pot fi decontate”. Astfel, operatorilor de transport rutier li se va impune să transporte elevii cu un tarif reglementat, mult sub preţul de piaţă, fără acordarea unor compensaţiilor pentru obligaţia de serviciu public, aşa cum este normal şi cum prevede şi Regulamentul 1370 al Uniunii Europene. Blocajul va fi şi mai mare decât in momentul de faţă. La ora actuală, transportul elevilor este în aer, iar la OUG 51/2019 (prin care Guvernul Dăncilă a scos transportul judeţean din sfera serviciilor publice) se adaugă şi OUG 15/2020, ambele trebuind să fie respinse în Parlament dacă vrem să decontăm transportul şi să ţinem elevii navetişi la şcoală. Dacă nu, să nu ne mirăm că avem în continuare un abandon şcolar mare.


Next Post

1030 Morti in Italia pentru Coronavirus !!

Sharing is caring!ShareTweetPin0shares Scurt pe doi, citind OUG 15/2020 pe care Guvernul Orban a adoptat-o la ceas de seară marţea trecută ca să modifice Legea educaţiei, publicată abia azi în Monitorul Oficial, putem spune fără exagerare că au nenorocit naveta elevilor. Cine? Premierul Orban şi toţi cei care au contrasemnat […]

Pentru publicitate pe acest site

redactia@nemteanul.ro
error: Content is protected !!