Ionel Arsene a fost sâmbătă, 8 decembrie 2018, la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț a fost săvârșită slujba Parastasului la împlinirea a 20 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie.

nemteanul

Sharing is caring!





Slujba de pomenire a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, în Biserica „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” a așezării monahale.

Ionel Arsene a declarat pe pagina personala de facebook :

“Am trăit ieri momente de mare înălțare sufletească și bucurie în mijlocul credincioșilor veniți la Mănăstirea Sihăstria pentru slujba de pomenire a preacuviosului părinte Cleopa, la împlinirea a 20 de ani de la trecerea sa la Domnul.


În cadrul aceleiași slujbe au fost pomeniți și părinții Paisie și Ioanichie, părinți ce au lăsat urme adânci în conștiința credincioșilor.

Îi mulțumesc părintelui Arsenie Popa, Starețul Mănăstirii Sihăstria, pentru bucuria pe care mi-a făcut-o de-a mă invita să iau parte la acest eveniment important pentru Biserică și credincioși. ”

La finalul cuvântului, Preasfinția Sa, a mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan pentru binecuvântarea și delegarea sa de a oficia Sfânta Liturghie și slujba Parastasului. Arhimandritul Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria, a mulțumit ierarhului pentru slujire și i-a dăruit un tablou cu chipurile celor trei mari duhovnici. La rândul său, Preasfințitul Părinte Veniamin a oferit Părintelui stareț Diploma de Onoare cu chipul Sfântului Ierarh Dionisie Erhan, ca semn de recunoștință și prețuire pentru merite deosebite în promovarea culturii și spiritualității creștine.

Clericii împreună cu credincioșii prezenți au luat parte în continuare la încă o slujbă de pomenire săvârșită în cimitirul mănăstirii, în fața mormintelor părinților Cleopa Ilie, Paisie Olaru și Ioanichie Bălan.




Next Post

Românii din Italia s-au trezit cu mașinile confiscate , Guvernul Dancila ia atitudine .

Sharing is caring!ShareTweetPin5shares Slujba de pomenire a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, în Biserica „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” a așezării monahale. Ionel Arsene a declarat pe pagina personala de facebook : “Am trăit ieri momente de mare înălțare […]

Subscribe US Now

error: Content is protected !!