În comisia de buget-finanţe a apărut, marţi, un amendament al liderului PSD Liviu Dragnea, care prevede tăierea bugetului Autorităţii Electorale Permanente, de la capitolul finanţarea partidelor politice, şi majorarea cu suma de 140 de milioane de lei a bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale. În ultimele zile, Opoziţia a cerut tăierea subvenţiei de milioane de euro pe care partidele o primeşte din bugetul de stat, însă propunerile au fost respinse, în comisiile de avizare.
Parlamentarii din comisiile reunite de buget-finanţe au votat amendamentul liderului social-democraților, Liviu Dragnea, dar asumat de alt parlamentar PSD, după ce s-a produs un scandal între Putere şi Opoziţie. PNL i-a acuzat pe cei de la PSD că au plagiat un amendament al Opoziţiei. Potrivit amendamentului, iniţial respins şi ulterior admis, dar susţinut de alt parlamentar de la PSD, se majorează cu suma de 140.000 mii lei atât creditele bugetare, cât și creditele de anagajament’. Un alt amendament, inițiat de senator PSD, Doru Adrian Pănescu, și deputat PSD Camelia Gavrilă, și adoptat de comisiile de specialitate, face referire la alte majorări în sistemul de învățământ. Interesant este că amendamentul semnat de Liviu Dragnea a apărut din senin, la comisia de buget-finanţe, care discută raportul pe bugetul de stat pe 2019. În comisia avizatoare, de învăţământ, acest amendament nu exista. Amendamentul a fost însuşit de comisia de buget-finante.
Reprezentantul Ministerului de Finanţe a spus că nu ştie nimic despre acest amendament. „Înţeleg că este o redistribuire, de la AEP, la Ministerul Edcuaţiei, nu mă pot pronunţa”, aspus secretarul de stat. Opoziţia acuză introducerea amendamentului prin încălcarea Regulamentului şi plagierea unui amendament al liberalilor, cu aceeaşi prevedere. „Este comanda politică a lui Liviu Dragnea. Nu aveţi dreptul”, a spus Raluca Turcan, precizând că acest amendament nu a fost avizat în comisia de învăţământ, în urmă cu o zi şi că s-a introdus în comisia de buget-finanţe cu încălcarea Regulamentului. Amendamentul este semnat de Liviu Dragnea, Mircea Drăghici şi Vasile Suciu, liderul deputaţilor PSD. Comisiile reunite pentru administrație au respins, luni, propunerea ca statul să nu mai subvenționeze partidele politice, iar banii să ajungă la copii și bolnavi. Fostul premier Victor Ponta, liderul Pro România, a afirmat că este vorba despre 100 de milioane de euro pe care formaţiunile politice le primesc, prin bugetul AEP, în 2019. Pro România a propus amendamentul pentru eliminarea subvenţiei lunare, pe care o primeşte partidele parlamentare, de la bugetul de stat. Ponta afirma că, în condiţiile în care ai îngheţat pensiile şi salariile, în condiţiile în care nu ai bani de investiţii, să aloci 100 de milioane de euro pentru partidele politice parlamentare „e o nesimţire’.