Patron al unei firme de pompe funebre, devenind manager al unei unităţi medicale. La recomandarea lui Mugur Cozmanciuc, şeful PNL Neamţ.

nemteanul

Sharing is caring!


Guvernul Orban a făcut o nouă numire controversată la conducerea unui spital, un patron al unei firme de pompe funebre, fost PMP-ist, devenind manager al unei unităţi medicale. Potrivit unor surse politice, numirea a fost făcută la recomandarea lui Mugur Cozmanciuc, şeful PNL Neamţ.



Liberalii nu au rezolvat bine scandalul de la Câmpeni, acolo unde au numit manager de spital un chelner, şi sunt în centrul atenţiei pentru o altă numire controversată la conducerea unui spital. Mai exact, numirea managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ în persoana lui Marius Ghineţ.   Ghineţ, fost membru al PMP şi actual liberal, e patronul unei firme de pompe funebre şi director la o societate din a Consiliului Local Piatra-Neamţ. Potrivit unor surse politice, numirea a fost susţinută de Mugur Cozmanciuc, liderul PNL Neamţ, politician despre care Ghineţ a avut cuvinte de laudă încă din momentul anunţării demisiei sale din PMP şi înscrierii din PNL, în iulie 2019.    Surse din conducerea PNL au precizat pentru „Adevărul” că liderii partidului habar nu au avut de promovarea unei asemenea persoane. De altfel, Orban le-a cerut şefilor de filiale şi vicepreşedinţilor să fie mai atenţi pe cine vor să promoveze în funcţii publice şi să fie mai atenţi când vorbesc de epurări.      „Am încredere că noua echipă va avea grijă ca toate lucrurile să meargă bine. Le mulţumesc şi le doresc multă înţelepciune, sănătate şi putere de muncă pentru că mulţi nemţeni au nevoie de ajutorul lor”, a afirmat Mugur Cozmanciuc, după numirea lui Ghineţ pe funcţia de manager.    PSD nu a pierdut ocazia şi a lansat un atac foarte dur la adresa Guvernului Orban. „Mă întreb retoric, fireşte, dacă s-au terminat chelnerii, secretarele de partid, croitoresele şi manichiuristele din PNL, (aşa cum a făcut Grindă la Vrancea), la numirea unui specialist în pompe funebre nu m-am aşteptat. Oare niciun liberal din PNL Neamţ cu expertiză în domeniul sănătăţii nu s-a calificat să fie numit director la Spitalul Judeţean şi l-aţi găsit pe băiatul de la PMP, care administrează cimitire şi pompe funebre?”, a scris pe pagina sa de Facebook Ionel Arsene, preşedintele CJ Neamţ.

Next Post

VIDEO CU IMPACT EMOȚIONAL:Fată de 12 ani, bătută, scuipată și umilită de alte trei tinere.

Sharing is caring!ShareTweetPin0shares Guvernul Orban a făcut o nouă numire controversată la conducerea unui spital, un patron al unei firme de pompe funebre, fost PMP-ist, devenind manager al unei unităţi medicale. Potrivit unor surse politice, numirea a fost făcută la recomandarea lui Mugur Cozmanciuc, şeful PNL Neamţ. Liberalii nu au […]

Pentru publicitate pe acest site

redactia@nemteanul.ro
error: Content is protected !!