Începând cu 1 ianuarie 2019, la 12 ani de la aderarea sa la UE, România va prelua, pentru 6 luni, Președinția Consiliului Uniunii Europene.
Deținerea Președinției Consiliului UE este o premieră pentru țara noastră, pregătirea și derularea acestui mandat fiind o prioritate națională. În timpul exercitării Președinției, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituții europene, în special cu Parlamentul European și Comisia Europeană, lucrând, de asemenea, în strânsă coordonare cu Președintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.
Președinția rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene și prezidarea formațiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial și tehnic), cu excepția Consiliului Afaceri Externe.
România trebuie să acționeze ca un mediator imparțial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre.
În perioada mandatului țării noastre, vor avea loc mai multe evenimente majore: organizarea alegerilor pentru Parlamentul European, dosarul Brexit și Cadrul financiar multi-anual post 2020.
Pentru a asigura un start pozitiv și puternic, la 1 ianuarie 2019, România și-a asumat „președinția din umbră”, fiind finalizate programul de acţiuni, mecanismele de lucru şi modalităţile de desfăşurare a evenimentelor.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că România este pregătită pentru preluarea și exercitarea președinției Consiliului UE. De asemenea, ea a mai precizat că Executivul s-a implicat încă de la început în procesul de pregătire a acestui demers.
Cu toate că președintele Iohannis a spus că România nu este pregătită să preia Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, aflat pe 21 noiembrie la București la o întâlnire cu studenții, a spus că, din punctul său de vedere, țara noastră este pregătită:
“Din punctul meu de vedere, Romania este pregatita sa preia presedintia Consiliului European. Coruptia este o problema nu doar in Romania.”
Dincolo de interesele de ordin general, care sunt incluse în agenda europeană, din păcate, nu există nimic care să țină de interesul nostru, cum ar fi aderarea la spațiul Schengen și ridicarea MCV-ului. Guvernul și-a făcut „temele”, dar a lipsit dialogul între Parlament, Guvern și Președinție, esențial pentru promovarea intereselor poporului român.
Sperăm că, măcar acum în „ceasul al 12-lea” să existe o asemenea inițiativă și Președintele Iohannis, din poziția pe care o are, să fie unul din factorii esențial al acestui demers de armonizare a tuturor punctelor de vedere.