DUPĂ 30 DE ANI… 30 de ani au trecut de la Revoluția din decembrie. Azi, tragem linie și vedem cum am evoluat în acești ani, ce am schimbat, cum am înțeles noi românii democrația și libertatea și ce-am făcut cu ele.
Sfârșitul anilor ‘80. Aproape toți românii fac parte din Partidul Comunist. Toata politica este dictată de familia Ceaușescu, iar deciziile sunt votatate în unanimite în Marea Adunare Națională. Nimeni nu îndrăznește să se opună. Se mimează democrația și la fiecare patru ani sunt organizate alegeri, dar de fiecare dată într-un procent aproape absolut, Nicolae Ceușescu este reales.
În 1989, lumea se schimbă, sud-estul Europei se îndepărtează de comunism, dar Ceaușescu pare să nu înțeleagă nimic din ce se întâmplă în jurul sau.
În decembrie ‘89, cuplul Nicolae și Elena este îndepărtat de la putere, condamnat și ucis în ziua de Crăciun. Încă din primele ore ale Revoluției în biroul de unde Ceaușescu tocmai fugise, apare Ion Iliescu, un fost colaborator apropiat al dictorilor care preia conducerea evenimentelor.
Sunt date ordine amestecate, sunt luate măsuri haotice, se instalează panica, este folosită armata și peste 1.100 de oameni sunt uciși. Iliescu și cei care au preluat puterea atunci sunt judecați acum pentru crime împotriva umanității.
Încă din primele ore de libertate se adoptă o proclamație care stabilește că țara trebuie condusă după principiul pluralist și ,în cel mai scurt timp trebuie, organizate alegeri libere. Se decide că înființarea unui partid poate fi făcută cu doar 251 de membri.
Apare astfel o puzderie de formațiuni politice de buznar. Apare Frontul Salvării Naționale, condus de Ion Iliescu, organism politic din care fac parte mulți dintre foștii lideri comuniști. FSN își va schimba în timp numele, dar va rămâne păstorit de foști comuniști, indivizi care vor cu orice preț puterea și care vor pune stăpânire pe instituțiile statului, obicei împământenit și rămas până în zilele noastre.
În ianuarie ‘90 se reînființează și partidele istorice, Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal. La doar câteva zile, sediile lor vor fi devastate de fanii lui Ion Iliescu.
Istoria va dovedi manipularea uriașă din acele vremuri și implicarea serviciilor secrete în toate aceste mișcări politice, atunci, aparent libere.
Primele alegeri libere, în Duminica Orbului
În mai, 1990, în Duminica Orbului, se organizează primele alegeri libere. Manipulați și debusolați, românii îl aleg în proporție de 85 la sută pe Ion Iliescu.
Printre foștii comuniști care îi sunt alături lui Iliescu se numără Dan Marțian, fost ministru pe timpul lui Ceaușescu. Preia conducerea Camerei Deputaților în iunie ’90, iar conducerea Senatului ajunge pe mâinile lui Alexandru Bârlădeanu, comunist de marcă până ‘89. Tinerii ocupă Piața Universității, nemulțumiți că puterea este tot în mâna unor foști comuniști. Iliescu îi cheamă pe mineri să facă ordine și, cu prețul sângelui, rămâne la putere.
În ’92, se organizează din nou alegeri. Câștigă tot Iliescu și-l numește premier pe Nicolae Văcăroiu. În același an votăm și prima Constituție liberă, care stabilește că puterile în stat trebuie să fie separate în putere legislativă, executivă și judecătorească. Istoria va dovedi că aceste principii nu vor fi însă respectate. Executivul va fi tot timpul la mâna politicienilor, la fel și Justiția, care va fi controlată de aceiași politicieni care dau legi în funcție de interesele personale. Ultimii ani sunt o bună dovadă în acest sens.
La alegerile din toamna lui ‘96, partidele din Opoziție se coagulează în Convenția Democrată și reușesc să-l dea jos de la putere pe Iliescu și pe apropiații lui. Emil Constantinescu este ales președinte. Victor Ciorbea preia conducerea Guvernului. Începem să negociem aderarea la NATO și Uniunea Europeană.
Economia se duce la vale. Isărescu vine în fruntea Guvernului
În 1998, Ciorbea este înlocuit de la șefia Guvernului, care este preluată de Radu Vasile. Industria și economia se duc la vale. Din Guvern, fac parte figuri pe care le vom tot vedea în următorii ani. Traian Băsescu, Călin Popescu-Tăriceanu și mulți alții.
În 2000 se organizează alegeri. Convenția Democrată este slăbită de luptele dintre partidele membre. În plus, chiar Emil Constantinescu recunoaște că a fost înfrânt de serviciile secrete, care controlează totul.
În turul doi ajung Ion Iliescu și Vadim Tudor. Mulți, chiar dacă nu-l au la suflet pe Iliescu, îl votează pentru a nu lăsa țară pe mâinile lui Vadim Tudor, liderul unui partid extremist. Câștigă Iliescu, iar partidul său se reîntoarce la șefia țării mult mai întărit dar și mai avid de putere. Conducerea lui, dar și a guvernului, e preluată pentru următorii patru ani de Adrian Năstase.
În timpul guvernării Năstase suntem primiți în NATO, se încheie negocierile de aderare la Uniunea Europeană, dar apar și informații despre corupția care se instalează la vârful conducerii Guvernului. Aburii puterii îl cotropesc pe șeful Guvernului, care tratează cu aroganță acuzățiile.
Sfârșitul lui 2004 îi găsește pe români în plină campanie electorală. PD bate palma cu PNL și merg împreună la lupta pentru putere. Candidatul Theodor Stolojan se retrage pe ultima sută de metri. Traian Băsescu îi plânge de milă pe umăr și se oferă să candideze.
Din partea PSD, candidează Adrian Năstase. Impresionați de lacrimile lui Băsescu, dar și nemulțumiți de conducerea social democrată, românii îl aleg pe Băsescu. Noul președinte aduce la putere alianța PNL-PD și guvernul condus de Călin Popescu-Tăriceanu. Repede se strică prietenia din coaliție, PD se retrage de la guvernare, iar pentru a rămâne la putere, liberalii bat palma cu UDMR, formațiune prezentă în mai toate guvernele post-decembriste.
La 1 ianuarie 2007, suntem primiți în Uniunea Europeană. Președintele Băsescu e fericit. Nu pentru mult timp. În mai 2007, PC, PNL, UDMR și PSD îl acuză că a încălcat Constituia și-l demit. Se organizează referendum și Băsescu se reîntoarce la Cotroceni. Țară începe să funcționeze, crește economia, dar nu pentru mult timp s.a.
Dar sa revenim in prezent :
O primă explicaţie a situaţiunii ar putea face recurs la psihanaliză. Ne-am obişnuit, de-a lungul a 30 de ani, cu stilul Băsescu. Şi adepţii, şi contestatarii fostului preşedinte au ajuns, în cele din urmă, să-i ducă lipsa. Adepţii erau încîntaţi să-i savureze aplombul, reactivitatea bătăioasă, zelul cotidian al confruntării si mai ales vanzarea Tarii Romanesti in grup ,ca prietenii.
Ieşirile de seară la pupitrul de la Cotroceni deveniseră, aproape, un ritual. La sfîrşitul lor, cutare ministru, cutare lege, cutare gazetar sau prim-ministrul însuşi părăseau scena cu arcada spartă. Aveai ce vedea, aveai ce auzi, aveai ce comenta. „Anti-băsiştii” trăiau zile şi săptămîni întregi din spectacolul prezidenţial. Agenda emisiunilor lor părea asigurată fără niciun efort: era destul să asculte ce spunea, harnic, „dictatorul” şi talk-show-ul prindea contur cît ai zice peşte: indignările (lucrative), glumiţele (nervoase), dezvăluirile („în exclusivitate”, „uluitoare”) veneau de la sine, fără excese de imaginaţie sau de bună-credinţă.
În ultimii 30 de ani, am avut şase alegeri prezidenţiale, în urma cărora doar patru cetăţeni s-au suit pe tronul râvnit al Cotrocenilor. În ordinea numerelor de pe tricou şi atacând de la stânga spre dreapta, pe axa timpului, îi avem pe Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis. Strict matematic, întreaga zestre prezidenţială a României democratice poate fi redusă la formula „4 din 6”, ca un soi de loterie naţională la scară redusă.
In concluzie ,Romania lucrului bine facut sau bine vandut ? Adevarul v-a fi dezbatut peste 5 ani unde Romanii vor vota iar cu Raul Absolut ! este o traditie..
