Scrisoarea disidentului Iulius Filip către procurorul Augustin Lazăr:„Te întreb, frate române, nu auzi durerea?”

Crutan Delia

Sharing is caring!

Pe 14 iulie 1986, disidentul anticomunist Iulius Filip (pe numele conspirativ în dosarul de urmărire „Fodor”), aflat în închisoarea de maximă siguranță de la Aiud, adresa procurorului Augustin Lazăr, o scrisoare cutremurătoare. Actualul Procuror General era la acea vreme preșdintele Comisiei de eliberări de la Aiud și îi refuzase lui Iulius Filip de două ori eliberarea din detenție, pe motiv că „are caracter necorespunzător”

Sunt mulți care acum spun cu cinism: „Așa era atunci regimul”. NU! NU ERA AȘA REGIMUL. Au fost mulți oameni care s-au înscris în PCR pentru a putea avansa în funcție, dar nu toți au  săvârșit fapte care se încadrează la crime împotriva umanității.

Pe un asemenea „raționament” am putea ajunge (doamne ferește!) să spunem că Hitler a avut dreptate să se comporte cum s-a comportat pentru că „așa era atunci regimul”.

Un procuror membru al PCR putea alege calea compromisului (cu tot ce presupunea acesta), care îi aducea avansarea rapidă în funcție sau să rămană un simplu membru de partid și, pe cale de consecință, să nu aibă acces la funcții importante si bani mai putini.

Cei care au știut ce se întâmplă la Aiud, dar au tăcut, au fost complici cu cei care aplicau efectiv torturile deținuților. 

Scrisoarea disidentului Iulius Filip, datată 14 iulie 1986 și adresată „președintelui de propuneri”, a fost publicată pe Facebook de către Centrul de Consultanță Istorică, după ce au făcut o scurtă trecere în revistă a biografiei lui Iulius Filip.

Scrisoarea este o critică la adresa regimului comunist și a lui Augustin Lazăr, preșdintele Comisiei de eliberări, și o mărturie a pedepselor ce se aplicau celor care îl contestau:

„Te întreb frate române chiar dacă faci parte din aparatul de represiune – Nu auzi durerea și oftatul neamului românesc?”

„De ce sînt în închisoare știi dar te-ai ostenit prea puțin ca oameni să nu fie torturați și schingiuiți deși era o atribuțiune care îți revenea.”

În perioada 1988 – 1997 a locuit în SUA, însă în 1997 s-a întors în România pentru a avea grijă de mama sa, grav bolnavă. Acum, este bătrân şi bolnav. Nimeni nu mai ştie dacă locuieşte în România sau în străinătate.

Redăm integral informațiile furnizate de istoricii de la Centrul de Consultanță Istorică:











„Iulius Filip s-a născut la 23 aprilie 1947 într-o familie de muncitori din comuna Teremia Marea, județul Timiș, fiind fiul lui Vasile, condamnat pentru titoism, și Verginia. După ce a absolvit 8 clase primare, a urmat școala profesională, iar apoi timp de doi ani Școala militară de maiștri și subofițeri „Gh. Lazăr” din Sibiu, devenind membru al Partidului Comunist în 1969. La absolvirea școlii militare în 1971, a primit gradul de maistru militar clasa a IV-a, fiind angajat la R. 7 A Florești Cluj, unde avea să lucreze în 1981. Înainte de apariția conflictelor cu reprezentanții regimului, Iulius Filip era evaluat pozitiv din punct de vedere profesional și recompensat pentru rezultatele sale în muncă. După cum se precizează într-o fișă întocmită de CI-ul unității, era „cunoscut ca element nemulțumit pentru retribuția primită”. De asemenea, se evidențiază în document că obișnuia „să discute în contradictoriu la convocările de pregătire politico-ideologice”.

Problemele sale aveau să înceapă ca urmare a unei note informative a unei surse a Securității, care întâmplător fusese numită de instituția represivă „Iliescu Ion”, neexistând însă nicio legătură cu primul președinte al României postcomuniste. „Iliescu Ion” menționa în iulie 1980 că făcea „unele comentarii negative la adresa conducerii de partid și de stat”. Inițial, a fost „atenționat” de către organizația de partid de la locul de muncă.

Prima sa manifestare publică împotriva regimului comunist a lui Iulius Filip a avut loc la 26 ianuarie 1981, chiar de ziua lui Nicolae Ceaușescu, gestul său având evident o puternică tentă sfidătoare la adresa dictatorului. La acea dată, a pus „în circuitul poștal”, după cum se menționează într-un Plan de măsuri în vederea identificării autorului cazului „Poetul” o „scrisoare anonimă cu conținut necorespunzător. După circa o săptămână, la 6 februarie 1981, maistrul militar a fost identificat ca autorul scrisorii anonime. În aceeași zi, a fost întocmit și un plan de măsuri pentru începerea urmăririi informative. Acesta urma să stabilească „materiale[le] cu conținut dușmănos” deținute de acesta, de către cine era influențat, dacă avea vreun complice, persoanele care cunoșteau „concepțiile și ideile [sale] dușmănoase”, documentarea activității sale ostile, dar și să prevină răspândirii materialelor dușmănoase unor alte persoane.

Pe urmele lui Filip au fost trimise mai multe „surse” ale Securității, dintre care se remarcă prin numele de cod ce i-a fost dat de instituția represivă un anume „Dolănescu”, coleg de muncă cu Iulius Filip. Acesta era instruit să stabilească „poziția obiectivului față de măsurile care se iau pe linie de partid și de stat, cum își argumentează ideile sale și influența pe care o are asupra celor cu care discută asupra acestor probleme”. De asemenea, dacă asculta posturi de radio străine și aprecierile sale etc.

„Dolănescu” mai era învățat să „manifeste prietenie și înțelegere față de frământările de ordin personal ale obiectivului, apreciindu-i competența sa profesională, <> și ideile sale <, sfătuindu-l totodată să fie mai ponderat pe motivul că unii colegi nu-l înțeleg”.

În scurt timp, Iulius Filip avea să fie exclus din partid, iar la 15 martie 1981 a fost trecut în rezervă. După două luni, a solicitat emigrarea în America, prezentându-se în acest sens la ambasada americană din București. Totodată, printr-o altă scrisoare adresată lui Lech Walesa, liderul Solidarității, s-a „solidarizat” cu dizidenții polonezi, cerând să fie acceptat ca membru al acestei organizații. În scrisoare critica în același timp politica internă a regimului patronat de Nicolae Ceaușescu. În mai puțin de un an de la trimiterea scrisorii deschise lui Nicolae Ceaușescu, Iulius Filip a fost arestat la 14 decembrie 1981, la scurt timp după cea a liderilor Solidarității, și condamnat apoi la 8 ani închisoare pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste”, pedeapsă redusă apoi la 5 ani și 4 luni de închisoare. La 16 martie 1982 a fost „depus” în penitenciarul București, timp în care avea să fie tratat și de către un neuropsihiatru, încercându-se portretizarea sa ca pe o persoană cu probleme mintale. Prezentarea dizidenților ca „nebuni” este o caracteristică a politicii represive din timpul lui Nicolae Ceaușescu, avându-și originea chiar în convingerea acestuia că în perioada lui doar un nebun se putea împotrivi construirii socialismului. Ulterior, avea să fie supravegheat și în timpul detenției. A fost eliberat din detenție la 13 aprilie 1987.

Din dosarul său de penitenciar reiese că „în timpul executării pedepsei” ar fi „avut o comportare necorespunzătoare”. Pedepsit de mai multe ori, a petrecut primele 12 luni de detenție în regim restrictiv. În cei 5 ani de detenție a stat nu mai puțin de 42 de zile în izolare ca urmare a celor 5 pedepse primite din partea administrațiilor penitenciarelor în care a fost închis. Într-o înregistrare realizată prin tehnică operativă din perioada detenției, Iulius Filip îi mărturisea unui coleg de celulă că timp de șase luni a fost ținut cu lanțuri la picioare și cătușe la mâini.

„Scrisoare deschisă

Către președintele comisiei de propuneri

Frate române:

Am citit caracterizarea pe care mi-ați făcut-o și cunosc cine v-a pus la dispoziție materialul informativ. Reținerea cererii ptr. liberare condiționată mă obligă să întreb – de unde să mă liberez dacă am fost și sunt un om liber? Cînd o să citeșți aceste rînduri, o să ți se pară deplasată această poziție, dar am să adaug: aici este închisoarea cea mică dincolo de zidurile ei, închisoarea cea mare și atunci din nou fireasca întrebare – de unde să mă liberez? Oriunde pe teritoriul României sînt acasă și liber, mai ales pe aceste meleaguri ale Albei, centrul de Istorie bogat al Țării inima care pulsează în fiecare român cînd îi pronunță numele, leagăn veșnic pentru eroii neamului românesc, iar eu să fac cerere către aceștia să ne mai acorde o dată – Libertatea -. Cum sîntem în stare să profanăm mormintele și memoria lor dacă nu sîntem în stare să păstrăm ce ne-au lăsat? Unirea, Libertatea și Frăția. Dar cîte sacrificii: Blajul pașoptist, Iancu așteaptă, Horia și Doja plîng, Bobîlna este înșelată și ne întoarcem la Marea Unire…

Ne-am păstrat ființa neamului nealterată și te întreb frate române – avem dreptul a ne plînge? Nu sîntem gata să stăm în fața istoriei și să suportăm prezentul la fel? Cum ne-am pierdut dreptul cîștigat de strămoșii noștri de-a trăi liberi? Ce am făcut noi cei prezenți trebuie să facă fiecare român și atunci ar dispare fără urmă dictatura și tirania internă. Te întreb frate române chiar dacă faci parte din aparatul de represiune – Nu auzi durerea și oftatul neamului românesc? Nu vezi cum această Țară bogată și frumoasă cu un popor harnic a ajuns săracă? La nivelul la care te găsești care crezi că sînt cauzele? De ce crezi că mă găsesc în închisoare?

După părerea mea cele două închisori Aiud și Gherla sînt rușinea Ardealului, României, Europei că să nu spun lumii?

Te-ai întrebat vreodată cîți frați români au trecut pe aici?

Te-ai întrebat vreodată de ce Istoria și timpul prezent n-au transformat aceste închisori în muzeu? (sau altă destinație)

Iar acum am să-ți scriu despre mine. Mă trag dintr-o familie de țărani deveniți muncitori, datorită unor condiții de viață modeste de pe Valea Samus (Valea Someșului) – să nu crezi cumva că s-au îmbunătățit, înainte de arestare am fost în aceste zone ale Sălajului și Maramureșului – sărăcia, durerea și oftatul erau la tot pasul, părinții mei s-au stabilit în Banat unde m-am născut și eu.

Tata este arestat și condamnat ptr pactizare cu sîrbii, cunoști frate române granițe ptr puntea Libertății? În acea perioada marele, viteazul, iubitul dictator și tiran I.V. Stalin era supărat pe Tito și dacă El era supărat trebuia să fie și poporul român, pentru că El era peste tot iar ceilalți nu aveau nici o valoare. Familia mea este o familie care nu suportă dictaturile, tiraniile și totalitarismul și atunci firesc drumul nu poate fi decît acesta.

Anumiți frați români din acea perioadă supuși cu zel marelui stalin (după cum vezi nu merită nici literă mare) au obligat familia să părăsească zona de graniță. Tata nu mai trăiește a murit de silicoză de cînd mă aflu în închisoare.

Știi frate române ce este această silicoză?

Toți frații lui tata au fost mineri, deci mă trag dintr-o familie de mineri.

Ai auzit frate române de Valea Plîngerii 1977? Știi ce a fost acolo? Sigur că știi!

Înainte de a muri tata a venit la poarta închisorii vrînd să mă vadă dar administrația nu i-a dat voie deoarece eram pe restrictivă. Ce părere ai frate române de acest “umanism”?

Îți scriam mai înainte de Valea Plîngerii, dar mai este una tot a plîngerii și anume Valea lui Samus (îți dau traseul Cetan pînă dincolo de Jibou) știi de ce plînge Samus? Cel mic racolează toată murdăria de la Cluj – Bonțida (crescătoria de porci) Gherla (combinatul de mobilă) iar cel mare Bistrița și G. Gh .Dej iar jos spre Satu Mare merg împreună. Frate române – Samus înseamnă viață – iar Samus nu mai are viață ptr. că apele reziduale l-au distrus. La fel au fost distruși plămînii pămîntului cu sălbăticie în zonele Vad (aici domnitorul Ștefan ne-a lăsat o moștenire) Valea Groșilor, Dobrocina, Fodora, Chizeni, Șimișna, Răstoci pînă la Jibou (dealurile golașe plîng prin marile alunecări de teren).

Știi de ce toate acestea frate român?

Cum explici flora și fauna distrusă?

Nu se poate face irigații, nu se pot adăpa animalele, nu se mai scaldă oameni, nu se poate topi cînepă, malurile s-au surpat ptr. că sălciile, plopii, arinii care le susțineau s-au uscat.

Dacă acestea se usucă, omului îi spun: codrul a fost întotdeauna frate cu românul – iată sacrificiul meu ai grijă de tine – și oamenii au avut, au părăsit satele.

Înainte de colectivizarea forțată fiecare din cele 100 de sate cît numără Dobrocina (se spune Dobrocina și nu Dabrocina ptr. că este format din două cuvinte DROB și CINĂ sau tradus sarea în bucate) aveau doi, trei bivoli acuma au rămas foarte puțini. CeAPeul este falimentar sau mort de la naștere. Oare cine sînt cei care au ordonat colectivizarea forțată a agriculturii și zonele de deal și munte au rămas pustii?

Pe data de 9 iunie 1983 ajung la Aiud, pe restrictivă. Despre torturile, schingiuirile, teroarea, discriminarea umană care le-a făcut cu mine banda criminal-teroristă formată din: Lt. Trifan, plt adj Ionică, plt adj Vaida, sg maj Lazăr mai tîrziu, după ce termin închisoarea.

Da frate române ai fost numit să ai mare răspundere, care apasă din ce în ce mai greu pe umeri tăi, să nu uiți că cei pe care-i serveșți iau mulți bani pe funcțiile lor, dar fi sigur că nu o să aibă parte de ei. Niciodată banii cistigati pe oasele și cadavrele fraților tăi nu pot avea decît mirosul durerii și nenorocirilor. Bunul Dumnezeu v-a face mare dreptate. De ce sînt în închisoare știi dar te-ai ostenit prea puțin ca oameni să nu fie torturați și schingiuiți deși era o atribuțiune care îți revenea.

Încă din școala primară mi-a plăcut să aștern pe hîrtie semnele înțelegeri și bunătăți omului, dar terorismul întîlnit aici va cuprinde multe sute de pagini. Printre preocupările înainte de a fi condamnat a fost și poezia. O parte din poeziile scrise le-am adunat într-un poem intitulat “Laudă minciunii” cu tema: analizarea, concluzionarea, criticarea și satirizarea unor fenomene ca: prostia, minciuna, grandomania, incultura, demagogia, cultul, mitul și dictatura, iar în final arătam cum țara a ajuns în pragul falimentului și sărăciei. Desigur că o să te întrebi cine mi-a dat dreptul să fac așa ceva.

Iată cine – legea sfîntă a țării – Constituția (art. 17) – Cetățenii RSR fără deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie sînt egali în drepturi în toate domeniile vieți economice, politice, juridice, sociale și culturale. Statul garantează.

În luna ianuarie 1981 am trimis autorităților o poezie intitulată “Vis și speranță” pentru care mi-am pierdut locul de muncă. M-am reîntors la Uzina de reparații locomotive Cluj la ceferiștii mei. Ca muncitor m-am adresat sindicatului Solidaritatea din Polonia cu ocazia Congresului de la Gdansk. Acolo se găseau și corespondenți de presă străini care au reluat mesajul și iar necazuri deoarece în România este interzisă lozinca “Proletari din toate țările uniți-vă”. Francezi, în special ziarul “Le Monde” se află în dosarul meu ca act de acuzare. Ei frate române acum începe represiunea regimurilor totalitariste.

În noaptea de 12/ 13 decembrie 1981 sînt atacate mișelește sediile sindicatului “Solidaritatea” iar o mare parte dintre membri arestați inclusiv Lech W. președintele Solidarități ales legal și recunoscut pe plan intern și internațional. Specific legal și recunoscut ptr că anumite cadre ale ministerului de interne din Polonia sau constituit în bandă [neinteligibil] cu sadism. În data de 14 dec 1981 am fost arestat și condamnat la 8 ani închisoare fiind acuzat de pactizare cu forțele contrarevoluționare din Polonia. Oare o organizație sindicală legală recunoscută pe plan intern și internațional cu program de reforme și drepturi ptr poporul muncitor polonez este un act contrarevolutionar? Ca o dovadă a recunoașteri sale internaționale am făcut cerere să fiu primit în rîndurile Solidarității. Te întreb frate române sînt dușmănos la adresa României? Președintele Walesa a primit premiul Nobel pentru pace crezi cumva frate române că cei care au acordat acest premiu sînt contrarevoluționari?

Data de 14 iulie 1986

Filip Iulius”

În scrisoarea sa, disidentul Iulius Filip vorbeşte de sg. maj. Lazăr. Acesta este, spun cercetătorii de la Centrul de Consultanţă Istorică, ofiterul de caz de la Aiud, care se numea Gheorghe Lazăr și este cel care s-a ocupat de supravegherea lui Iulius Filip  și a ordonat măsurile represive asupra acestuia.

După trimiterea scrisorii, disidentul a fost aspru pedepsit fiind ținut în lanțuri la picioare și cu cătușe la mâini

Dar cine a decis ca Iulius Filip să nu fie eliberat? La vremea respectivă,Augustin Lazăr era procuror la Procuratura Locală Alba Iulia şi preşedinte al Comisiei de propuneri pentru punerea in libertate condiţionată din Penitenciarul Aiud. Luju.ro susţine că el a fost cel care a refuzat de două ori să-l elibereze pe disidentul Filip.  „Executarea pedepsei a început la 14 decembrie 1981, data expirării fiind 13 aprilie 1987. În această perioada, Iulius Filip a încercat însă de două ori să fie liberat condiţionat. Astfel, în 9 iulie 1985, situaţia lui Iulius Filip a fost discutată în cadrul Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată a Penitenciarului Aiud. Comisia era formată din lt. colonel Vasile Rus (comandant al Penitenciarului Aiud), lt. major Petru Silaghi (locţiitor pentru pază şi regim al Penitenciarului Aiud – ofiţer prim-serviciu), pmc Gheorghe Liga (şeful compartimentului prestări servicii a Penitenciarului Aiud), cpt. Cornel Burz (educator al Penitenciarului Aiud), pmc Ioan Emanoil (şeful evidenţei condamnaţilor din Penitenciarul Aiud) şi era condusă de procurorul Augustin Lazăr. Comisia a stabilit că pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate, Iulius Filip trebuia să execute 2/3 din pedeapsa, adică 1299 de zile, iar în cazul în care ar fi muncit, 325 de zile considerate că fiind executate pe baza muncii prestate şi 974 de zile efectiv executate. Comisia a constatat că Iulius Filip executase deja 1.304 zile, de la 14 decembrie 1981 până la 9 iulie 1985, fără să fi fost folosit la muncă pe motiv de boală. Aşadar, dizidentul anticomunist îndeplinea toate condiţiile pentru liberarea condiţionată.   Cu toate acestea, Iulius Filip nu a fost lăsat liber, întrucât comisia a decis că Filip nu a dat dovezi temeinice de îndreptare şi că a continuat acţiunile subversive împotriva orânduirii socialiste, a regimului comunist şi a Republicii Socialiste România“, mai susţine site-ul www.luju.ro

Procurorul general Augustin Lazăr a recunoscut că în perioada 1985-1986 a fost procuror criminalist la Procuratura Alba Iulia şi a îndeplinit, periodic, atribuţii privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situaţia condamnaţilor ce îndeplineau fracţia de pedeapsă pentru liberare condiţionată:

“Contrar afirmaţiilor lansate de unele instituţii de presă, rolul acestei comisii nu era de a dispune punerea în libertate a unor condamnaţi, acesta fiind exclusiv atributul instanţei de judecată, ci de a verifica îndeplinirea criteriilor tehnice prevăzute de art. 59-60 din Codul penal din 1969: îndeplinirea unei fracţii minime obligatorii din pedeapsa ce se executa şi inexistenţa rapoartelor de sancţionare disciplinară”, arată Augustin Lazăr.

Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a decis joi, 5 aprilie,  reverificarea procurorului general Augustin Lazăr în ceea ce priveşte calitatea de lucrător sau colaborator al securităţii comuniste, având în vedere informaţiile şi elementele noi care au fost dezbătute în presă:

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la procurorul general al României, Augustin Lazăr, Colegiul CNSAS, în şedinţa de astăzi, 04.04.2019, a decis reverificarea sa, pornind de la elementele noi care au fost dezbătute în mass-media”, se arată într-un comunicat al CNSAS. Decizia CNSAS vine după ce publicaţia Luju.ro a vehiculat ideea că Augustin Lazăr ar fi făcut poliţie politică.

(Sursa: Luju.ro; Centrul de Consultanţă Istorică; Arhiva CNSAS)

P.S. Doamna Vijulie (PNL), din dorința de a-l „spăla” pe Augustin Lazăr, a făcut, pe data de 06 aprilie, la postul de televiziune Antena 3, o declarație surprinzătoare:„ dacă domnii Iulius Filip și Ioan Muntean (un alt disident care îl acuză pe Augustin Lazăr n.n.) semnau angajamentul de colaborarea cu securitatea, erau liberi”. Adică Lazăr, în calitate de președinte al Comisiei de eliberări, este nevinovat pentru refuzul de a semna eliberarea acestora, EI, disidenții, prin refuzul de a deveni colaboratori ai securității, au dorit să stea în continuare în închisoare și să fie supuși la torturi?















Next Post

ONG urile straine au hotarat: in Targu Neamt nu se mai pot strange cainii maidanezi de pe strazi

Sharing is caring!ShareTweetPin60shares Pe 14 iulie 1986, disidentul anticomunist Iulius Filip (pe numele conspirativ în dosarul de urmărire „Fodor”), aflat în închisoarea de maximă siguranță de la Aiud, adresa procurorului Augustin Lazăr, o scrisoare cutremurătoare. Actualul Procuror General era la acea vreme preșdintele Comisiei de eliberări de la Aiud și […]

Pentru publicitate pe acest site

redactia@nemteanul.ro
error: Content is protected !!